0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a dat de 53 de ori examenul teoretic pentru permisul auto

Un bărbat a dat de 53 de ori examenul teoretic pentru permisul auto

Un sucevean a dat de 53 de ori examenul la proba teoretică pentru obținerea permisului auto și a picat de fiecare dată, anunță prefectul Alexandru Moldovan, relatează Obiectiv de Suceava.

„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a spus Alexandru Moldovan.

Și tot despre același sucevean, prefectul a spus că a dat și examenul la proba practică, de două ori și l-a picat.

Sunt persoane tinere care nu reușesc să treacă examenele

„Cu toții ne dorim participanți la trafic care au cunoștințe temeinice”, a spus el. Acesta a precizat că sunt persoane tinere cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani care nu reușesc să treacă examenele. „Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a exemplificat prefectul.

Citeşte şi: Parchetul european, condus de Kovesi, a deschis 215 dosare pentru fraude în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS