Un copil de cinci ani şi părinţii lui au fost salvaţi, duminică, cu elicopterul SMURD, după ce fuseseră blocaţi pe un grind din Delta Dunării de un incendiu de vegetaţie.
Duminică după-amiază pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru a salva doi adulţi şi un copil surprinşi de un incediu de vegetaţie uscată în zona Sfiştofca din Delta Dunării.
“Apelantul a anunţat că în jurul lor se manifestă un incendiu de vegetaţie şi nu pot părăsi zona în siguranţă, fiind blocaţi pe un grind. Către cele trei persoane se deplasează un elicopter SMURD pentru a-i extrage în siguranţă din zona afectată de incendiu.
Cele trei persoane, un bărbat, o femeie şi un minor de cinci ani au fost transportate în siguranţă în localitatea Sfiştofca, unde au fost evaluate medical”, au afirmat pompierii.
Mama şi copilul au fost transportaţi la spital pentru mai multe investigaţii şi tratament.
Citeşte şi: Gorj: Femeie bătută pe o stradă din Turburea