0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLa nivel mondial, speranţa de viaţă a scăzut cu un an şi jumătate în timpul pandemiei Covid-19

La nivel mondial, speranţa de viaţă a scăzut cu un an şi jumătate în timpul pandemiei Covid-19

Speranţa medie de viaţă, care a crescut constant timp de decenii în întreaga lume, a scăzut brusc în anii 2020 şi 2021, în timpul apogeului pandemiei de COVID-19, conform unui studiu publicat marţi în jurnalul ştiinţific Lancet.

Speranţa de viaţă a scăzut în această perioadă în marea majoritate (84%) a celor peste 200 de ţări şi teritorii studiate de cercetători, adică în aproape toată lumea, potrivit studiului citat de AFP și Agerpres.

Speranţa de viaţă a scăzut cu peste un an şi jumătate pe persoană în 2020-2021

În medie, conform tuturor datelor analizate, speranţa de viaţă a scăzut cu peste un an şi jumătate pe persoană în 2020-2021 (1,6 ani). Acest lucru s-a tradus printr-o mortalitate excesivă de 15,9 milioane de decese, puţin mai mult comparativ cu cele aproximativ 15 milioane estimate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„În rândul adulţilor din întreaga lume, pandemia de COVID-19 a avut un impact fără precedent în ultima jumătate de secol, chiar şi luând în considerare războaiele şi catastrofele naturale”, a subliniat autorul principal al studiului, Austin Schumacher, cercetător la Institutul pentru Metrici şi Evaluare în Sănătate (IHME) cu sediul la Universitatea din Washington, Statele Unite.

Mortalitatea infantilă a continuat să scadă în perioada studiată

Cu toate acestea, acest tip de studiu face dificilă distincţia între decesele asociate în mod direct cu îmbolnăvirea de COVID-19 şi cele cauzate de consecinţele restricţiilor sanitare instituite pentru limitarea epidemiei. Studiul oferă, însă, şi câteva veşti bune. Astfel, mortalitatea infantilă a continuat să scadă în perioada studiată.

În rândul copiilor cu vârste sub cinci ani au fost observate cu circa 500.000 de decese mai puţin în 2021, comparativ cu 2019. „Un progres extraordinar”, a subliniat Hmwe Hmwe Kyu, cercetătoare la IHME, precizând că acum este prioritar să se evite „următoarea pandemie (în timp ce) sunt reduse uriaşele disparităţi în materie de sănătate între ţări”.

Citește şi: Elevul care și-a bătut diriginta, reținut pentru 24 de ore

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS