2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicul estetician acuzat că a mutilat mai mulţi pacienţi, pus sub control judiciar

Medicul estetician acuzat că a mutilat mai mulţi pacienţi, pus sub control judiciar

Medicul estetician acuzat că a mutilat mai mulţi pacienţi este cercetat sub control judiciar. El are interdicţia de a mai efectua operaţii.
„Faţă de persoana în cauză au fost dispuse:

  • măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile,
  • interdicția de a efectua intervenții chirurgicale de orice naturî”, a informat IPJ Constanța.

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au făcut 15 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti. Perchezițiile s-au efectuat într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi evaziune fiscală. Vizat a fost Shamieh Hussein, medic specialist în chirurgie plastică.

Acesta era cercetat penal sub control judiciar pentru vătămare corporală din culpă după ce a efectuat trei intervenţii chirugicale. Pacienţii au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente.

„În concret, în cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul ‘reducţie mamară cu implant de silicon’ şi ‘abdominoplastie’ asupra persoanei vătămate P.L.D., în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente”, reieşea dintr-un comunicat transmis de procurorii constănţeni.

Pe 3 decembrie 2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul „mastopexie” asupra persoanei vătămate P.I., în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente.

În octombrie 2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, medicul a făcut o intervenţie chirurgicală de tipul „mastopexie” asupra persoanei vătămate M.M.C., în urma căreia au rezultat, de asemenea, complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente.

Citește și: 15 percheziții într-un dosar de vătămare corporală și evaziune fiscală. Un medic plastician, cercetat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS