5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate10.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

10.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

Peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara, sâmbătă, 23 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, și vor marca Ora Pământului. Vor fi concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

A opta ediție Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi este organizată în an aniversar, la zece ani de la oficializarea Programului Național Cantus Mundi la nivel guvernamental.Copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 77 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de județe, București și Moldova de peste Prut:

  • Alba,
  • Arad,
  • Argeș,
  • Bacău,
  • Bihor,
  • Bistrița-Năsăud,
  • Brăila,
  • Brașov,
  • București,
  • Buzău,
  • Cluj,
  • Constanța,
  • Dâmbovița,
  • Dolj,
  • Galați,
  • Giurgiu,
  • Gorj,
  • Harghita,
  • Hunedoara,
  • Iași,
  • Ilfov,
  • Maramureș,
  • Mureș,
  • Olt,
  • Prahova,
  • Satu Mare,
  • Sibiu,
  • Suceava,
  • Teleorman,
  • Timiș,
  • Tulcea,
  • Vâlcea,0
  • Vrancea,
  • raionul Fălești, Republica Moldova.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră. Copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi 2024, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS