Un clip postat pe canalul X al Ukraine Front Line suprinde momentul de la Moscova în care mai multe persoane înarmate și în ținută de camuflaj pătrund în clădire și deschid focul, scrie Hotnews.
Atacul armat care a avut loc astăzi la sala de concerte Crocus City Hall din apropierea Moscovei. el puțin trei persoane în haine de camuflaj au deschis focul în sala de spectacole Crocus City Hall și că unele persoane au fost rănite, citează Reuters.
Potrivit ultimelor informații, Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, a declarat că printre cele peste 60 de victime ale atacului de la Crocos se numără și copii, transmite Sky News.
Rușii au transmis după atacul de vineri că vor ucide liderii ucraineni dacă se va dovedi că regimul de la Kiev a avut vreo implicare în masacru. SUA au avertizat, la începutul lunii martie, cu privire la iminența unor ”atacuri extremiste”, la scurt timp după ce FSB a anunțat că a dejucat un atentat al teroriștilor ISIS.
Presa de stat TASS a relatat că „Putin le-a urat însănătoșire tuturor celor răniți în urgența de la Primăria Crocus și le-a transmis recunoștința sa medicilor, a declarat Golikova”, referindu-se la Tatiana Golikova, vicepremier pentru politica socială, muncă, sănătate și asigurarea pensiilor, transmite NBC News.