0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBomba din magazine: pui îngălbeniți, împănați cu tulpini de sallmonela periculoase

Bomba din magazine: pui îngălbeniți, împănați cu tulpini de sallmonela periculoase

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a transmis, astăzi, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună.

Uneori procedura se realizează în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată. În aceste condiţiil afirmă Constantinescu, ne confruntăm cu un ”atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi”.
”Există o vorbă care spune că umblii cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit. Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar şi aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată”, a scris, pe Facebook, Horia Constantinescu.

Acesta afirmă că şi ouăle primesc altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice păcălirii.

”Dacă adăugăm şi ingredientul sallmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine şi un pericol pentru sănătatea noastră. Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonela periculoase”, a mai scris Constantinescu.

Acesta anunţă că va transmite în cursul zilei o ”informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie”.

Citește și: Bărbatul găsit mort în zona Balta Craioviţa este un englez de 63 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS