4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReformă în asistența socială

Reformă în asistența socială

Camera Deputaților a adoptat ieri proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale. Acest proiect a început pe 7 septembrie 2023 când a fost prezentat în primă lectură în ședința de Guvern.

Se îmbunătățesc, astfel, 6 acte normative esențiale pentru sistemul de asistență socială din România:

  • Legea asistenței sociale nr. 292/2011;
  • Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în serviciile sociale;
  • Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice;
  • Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România;
  • OUG nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială;
  • OUG nr. 82/2016 pentru aprobarea statutului special al funcției publice specifice de inspector social și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Sunt reglementări clare, ferme și curajoase care stabilesc limitele în care se desfășoară activitatea furnizorilor de servicii sociale în interesul oamenilor. Legea întărește asistența socială la nivelul comunităților mici.

Se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul ”finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent cu un traseu mai ușor de urmărit.
Se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale.

Se introduc sancțiuni penale pentru furnizarea de servicii fără licență

Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.

Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali, potrivit ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu.

Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare.

Pentru prima dată se introduc sancțiuni penale pentru furnizarea de servicii fără licență.
Amenzile cresc de 5 ori, până la 100.000 de lei.
Proiectul de lege merge la promulgare.

Citește și: Mii de oameni au protestat la Budapesta. Au cerut demisia premierului Orban

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS