Cum va fi vremea în aprilie ne-au transmis meteorologii, care au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, 1 – 29 aprilie. Potrivit specialiștilor, ziua de 1 aprilie aduce vara în România. Vremea va fi deosebit de caldă în aproape toatã ţara, astfel că valorile termice vor fi cu 12…15 grade peste normalul perioadei din calendar.
De marți înnorãrile se vor accentua în jumãtatea vesticã a ţãrii, unde pe arii extinse vor fi averse însemnate cantitativ, iar la munte va fi lapoviţã sau mãzãriche, însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice. Ploile vor fi însoțite de intensificãri ale vântului, iar temperaturile vor fi în ușoară scădere”, au explicat specialiştii ANM.
Săptămâna 1 – 8 aprilie 2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor nord-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în sud-vestul teritoriului.
Săptămâna 8 – 15 aprilie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 15 – 22 aprilie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, în cea mai mare parte a țării
Săptămâna 22 – 29 aprilie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Citește și: (VIDEO) Papa Francisc a sărutat picioarele a 12 deținute dintr-o închisoare