2.8 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcesul accidentului de la 2 Mai: Cererea de încadrare ca omor calificat, respinsă. Apărarea susţine că victimele au parte din vină pentru că se deplasau neregulamentar

Procesul accidentului de la 2 Mai: Cererea de încadrare ca omor calificat, respinsă. Apărarea susţine că victimele au parte din vină pentru că se deplasau neregulamentar

Joi a avut loc o nouă înfăţişare în procesul accidentului de la 2 Mai. Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul familiei tinerei ucise în accidentul provocat de Vlad Pascu, a declarat că Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat. Cuculis a precizat că următorul termen de judecată va fi şi ultimul. Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar şi că este o culpă comună, scrie News.ro.

Adrian Cuculis a declarat jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că la următorul termen vor fi audiate părţile vătămate şi cele civile. 

“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis.

Pe 18 aprilie va fi ultimul termen

El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată dacă doreşte acest lucru. 

“Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa, dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta. După o oră de dezbateri pe subiectul acesta, Parchetul a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării. S-a respins cererea noastră, dar şi a colegei mele doamna avocat care reprezintă familia Olariu, iar în momentul de faţă suntem pe procedura simplificată. Sunt patru infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final”, a declarat Adrian Cuculis.

Apărarea susţine că victimele au parte din vină pentru că se deplasau neregulamentar

Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar. 

“În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar.  E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.

El a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu Vlad Pascu. 

“Da. Am discutat despre apărare, nu vă pot pune la dispoziţie ce anume am discutat, sunt aspecte strict care ţin de apărarea în dosar”, a precizat apărătorul autorului accidentului de la 2 Mai. 

Vlad Pascu, judecat în procedură simplificată

Întrebat dacă Vlad Pascu va fi prezent şi fizic la proces, Adrian Bendeac a răspuns: “Nu cunosc. Este pentru prima oară ca precedent când preşedintele instanţei a făcut această referire. Pentru că nic iîn cursul judecăţii, nici în cursul procedurii de cameră preliminară şi nici cu ocazia verificării măsurilor preventive instanţa nu a dispus niciodată prezenţa acestuia în sala de judecată.

Codul de Procedură Penală prevede această posibilitate ca judecătorul instanţei să dispună citarea fie prezenţă fizică în sala de judecată, fie prin videoconferinţă. (…)  Nu e o problemă de refuz. Până la acest termen de judecată instanţa nu a dispus citarea acestuia cu prezenţă fizică. Instanţa a dispus în mod exclusiv până la acest moment ca prezenţa lui la fiecare termen, inclusiv la măsurile preventive, să fie exclusiv prin videoconferinţă. (…) Dacă instanţa cere să se prezinte personal trebuie să se prezinte personal”, a afirmat Adrian Bendeac.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime. 

Citeşte şi: Adolescent dat dispărut, găsit mort lângă un bloc în construcţie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS