O autospecială de stingere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a fost la un pas de a fi lovită de un tren accelerat, după ce a forţat o trecere la nivel cu calea ferată. Mecanicul a frânat, reuşind la limită să evite un accident. ISU Cluj a anunţat că face anchetă internă şi că pompierul aflat la volanul autospecialei nu va mai lua parte la acţiuni operative şi va fi evaluat psihologic.
Pompierii fuseseră chemați, marţi, să stingă un incendiu izbucnit la o casă în Câmpia Turzii. Au fost trimise echipaje, pe două trasee diferite, unul fiind pe la trecerea de nivel de cale ferată.
Un bărbat care era în zonă a filmat momentul în care șoferul autospecialei a forțat trecerea și a trecut la limită prin fața trenului accelerat care venea.
Mecanicul a văzut maşina pompierilor şi a pus în funcţiune semnalele acustice. Însă autospeciala a trecut prin faţa trenului şi şi-a continuându-şi drumul, în timp ce trenul a oprit.
Șoferul este acum cercetat disciplinar și a fost scos din serviciu până la terminarea verificărilor. El va fi suspus unei expertize psihologice.
Oficialii ISU au transmis că nu au fost înregistrate solicitări privind asistenţa persoanelor din vagoanele trenului şi nu au fost primite înştiinţări despre posibile plângeri formulate pe marginea acestui eveniment, din partea autorităţilor competente.
Citește şi: Maşină de poliţie, lovită de un tramvai la Galaţi