3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraficul a fost reluat treptat joi pe aeroportul din Dubai

Traficul a fost reluat treptat joi pe aeroportul din Dubai

La două zile după ce ploi torențiale au lovit Emiratele Arabe Unite, traficul a fost reluat treptat joi pe aeroportul din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate din lume. Orașul turistic din Golf funcționa încă într-un ritm lent, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

În termen de 24 de ore, aeroportul speră să revină la o situație „apropiată de normalitate”, a declarat pentru AFP directorul său general Paul Griffiths. Numeroase zboruri înregistrau încă întârzieri joi.

1.244 de zboruri au fost anulate

1.244 de zboruri au fost anulate și 41 deviate începând de marți, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului. În acea zi, ploi record, cum nu mai fuseseră înregistrate de 75 de ani, s-au abătut asupra Emiratelor, provocând inundații fără precedent în această țară deșertică.

Aceste condiții extreme au fost legate de unii experți de încălzirea globală. „Nu există surprize”, a declarat pentru AFP Karim Elgendy, membru asociat al think-tank-ului britanic Chatham House.

Oamenii de știință se așteaptă la „o creștere a variabilității precipitațiilor”

Oamenii de știință se așteaptă la „o creștere a variabilității precipitațiilor”, ceea ce înseamnă mai multe secete, dar și ploi mai abundente, a explicat el.

Intensitatea fenomenului a luat prin surprindere orașul, care se bazează foarte mult pe calitatea infrastructurii sale pentru a atrage turiști și expatriați, care reprezintă majoritatea populației sale.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS