Carol I, primul rege al României (domnitor 10 mai 1866-10 mai 1881; rege 10 mai 1881-27 sept. 1914), s-a născut la Sigmaringen (sudul Germaniei), la 8/20 aprilie 1839, sub numele de Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, fiind cel de-al doilea fiu al prinţului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen (guvernator al provinciei Rhenania) şi al prinţesei Joséphine Frederica Luise de Baden.
Ce studii a urmat Carol I
A absolvit Şcoala de cadeţi din Munster (1860-1856) şi Şcoala de artilerie şi geniu din Berlin (1857). A audiat cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la Universitatea din Bonn (1862-1863). În armata germană a fost sublocotenent (1857), locotenent (1863, în Regimentul II de dragoni al gărzii prusiene) şi căpitan (1866). A participat ca voluntar la războiul Prusiei şi Austriei împotriva Danemarcei (1864), pentru ducatele Holstein, Schleswig şi Lauenburg, potrivit lucrării „Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României” (Editura Meronia, 2011).
Ce s-a întâmplat după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza
Abdicarea silită (10/11 febr. 1866) şi plecarea în exil a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a determinat apariţia unui pericol major atât intern cât şi extern privind existenţa statului naţional român. Intern, pericolul era dat de mişcarea separatistă de la Iaşi (3 apr. 1866), reprezentată de boierime, stimulată şi susţinută de diplomaţia rusă, iar în exterior, de Imperiul Otoman, Austria şi Rusia, care, din motive diferite, se pronunţau pentru separarea Principatelor Unite şi anularea Unirii din 1859. În aceste împrejurări, s-au reluat discuţiile privind raţiunea aducerii în România, a unui prinţ străin. Prin aceasta se urmărea, în principal, ieşirea Principatelor de sub dominaţia Imperiului Otoman şi dobândirea independenţei.
Locotenenţa Domnească (Lascăr Catargiu – reprezentant al Moldovei şi conservatorilor; generalul Nicolae Golescu – reprezentant al Ţării Româneşti şi liberalilor; colonelul Nicolae Haralambie – reprezentant al armatei) şi guvernul provizoriu condus de Ion Ghica (preşedinte şi ministru de Externe) au convocat Senatul şi Camera în şedinţă comună, care au desemnat ca viitor domnitor al Principatelor Unite pe Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei, care, însă, a refuzat.
Cine i-a propus lui Carol I preluarea tronului României
În aceste împrejurări, trimisul guvernului român, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf, la 19/31 martie 1866. Aici s-a întâlnit cu principele Carol Anton de Hohenzollern şi cu cel de-al doilea fiu al său, Carol. I-a propus acestuia din urmă să primească tronul României. Propunerea a fost acceptată, Carol având aprobarea lui Napoleon al III-lea, dar şi a cancelarului Prusiei, Otto von Bismarck. La 30 martie/17 aprilie 1866, Locotenenţa Domnească a dat publicităţii o „proclamaţie către popor”. Prin aceasta recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui Carol Ludovic de Hohenzollern ca Domnitor al României, sub numele de Carol I. Plebiscitul s-a desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. Rezultatul a confirmat, cu majoritate covârşitoare, alegerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca domnitor al României, sub numele de Carol I, notează lucrarea „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol I” (Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, vol.1).
Citește întreg articolul pe Agerpres.
Citește și: Tesla recheamă în fabrică 3.878 de vehicule Cybertruck. Pedala de acceleraţie care s-ar putea desprinde
