4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi norme privind încălcarea regulilor de circulație în UE, adoptate de Parlamentul European

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în UE, adoptate de Parlamentul European

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în UE au fost adoptate miercuri de Parlamentul European. Mai exact, eurodeputații au consolidat cooperarea transfrontalieră a țărilor UE în investigarea încălcărilor normelor rutiere pentru a preveni comportamentul periculos la volan în străinătate.

Ce au decis eurodeputații:

  • Cooperare sporită între statele membre pentru aplicarea de amenzi șoferiilor străini periculoși
  • S-a extins lista încălcărilor rutiere care declanșează investigații transfrontaliere
  • Termen de 11 luni pentru amenzile de circulație

A fost extinsă lista încălcărilor rutiere care declanşează investigaţii transfrontaliere, va fi o cooperare sporită între statele membre ale UE pentru aplicarea amenzilor şoferilor străini periculoşi. Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare.

În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului încălcării poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale. În condiţiile în care aproximativ 40% din încălcările transfrontaliere ale normelor de circulaţie rămân în prezent nepedepsite, deputaţii europeni au actualizat normele pentru a determina ţările UE să coopereze mai mult şi să se ajute reciproc în găsirea conducătorilor auto străini care au comis o încălcare, arată un comunicat de presă al Parlamentului European.

Noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului încălcării poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale.

Normele actualizate vor extinde lista încălcărilor rutiere

Normele actualizate vor extinde lista încălcărilor rutiere comise de conducătorii auto nerezidenţi care declanşează cooperarea transfrontalieră şi care pot duce la o amendă. Pe lângă încălcările actuale (excesul de viteză, conducerea sub influenţa alcoolului sau neoprirea la semaforul roşu), lista va fi completată cu elemente noi precum parcarea periculoasă, depăşirea periculoasă, încălcarea unei linii continue şi părăsirea locului unui accident.

11 luni de la data încălcării regulilor rutiere pentru a emite o notificare

Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare. Notificarea încălcării regulilor rutiere trebuie să includă momentul şi circumstanţele încălcării, precum şi informaţii privind modul de contestare a amenzii. La iniţiativa eurodeputaţilor, entităţilor private li se va interzice să ajute ţările UE să colecteze amenzi rutiere de la şoferii străini (după doi ani de la transpunerea normelor în legislaţia naţională).

Comisia are sarcina de a crea un portal online

Pentru a spori transparenţa şi a facilita punerea în aplicare a noilor norme, Comisia are sarcina de a crea un portal online care să conţină informaţii precum noile normele, opţiunile de recurs şi amenzile rutiere relevante. „Pentru a spori siguranţa rutieră, ţările UE trebuie să coopereze şi să dispună de instrumente eficiente de pedepsire a celor care încalcă regulile de circulaţie din străinătate.

Normele actualizate vor contribui la realizarea acestui obiectiv, dar sunt benefice şi pentru conducătorii auto, care vor primi informaţii într-un interval de timp strict, într-o limbă pe care o înţeleg şi cu o descriere a procedurii de recurs. Interzicerea utilizării unor companii private pentru a încasa amenzile va proteja în mod eficace conducătorii auto împotriva escrocheriilor şi a scurgerilor de date cu caracter personal”, a afirmat raportorul PE, Kosma Złotowski (CRE, Polonia), conform sursei citate.

Noile norme legate de schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră au fost adoptate de către Parlamentul European cu 570 voturi „pentru”, 36 voturi „împotrivă” şi 24 abţineri. După ce şi Consiliul le va aproba, ţările UE vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a se pregăti pentru punerea lor în aplicare.

Citește şi: Mamele cu stagiul minim de cotizare s-ar putea pensiona mai repede

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS