2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi angajaţi ai unei primării au căzut în fosa septică pe care încercau să o desfunde. Unul a fost scos mort, al doilea este în comă

Doi angajaţi ai unei primării au căzut în fosa septică pe care încercau să o desfunde. Unul a fost scos mort, al doilea este în comă

Doi angajați ai primăriei din comuna Ștefan cel Mare din Vaslui au căzut într-o fosă septică. Primarul comunei a sunat disperat la 112 ca să anunţe că cei doi bărbaţi au căzut în fosa septică şi ar putea fi morţi.

Doi bărbați au căzut, miercuri, într-o fosă septică de pe marginea DN 15D, în localitatea Ștefan cel Mare din județul Vaslui.

Cei doi angajaţi ai primăriei fuseseră trimişi să desfunde fosa septică. La un moment dat, unuia dintre ei i s-a părut că sorbul ar avea probleme, așa că a intrat în fosă. Din cauza gazelor toxice, omul a leșinat. Cel de-al doilea a încercat să îl salveze, dar a căzut şi el în fosă, inconștient.

Au intervenit de urgenţă pompierii, poliţia, ambulanţa. Una dintre victime, un bărbat de aproximativ 57 de ani, a fost declarată decedată.

A doua victimă, un bărbat de 54 de ani, a fost extrasă în stare critică. I-au fost aplicate manevre de resuscitare, care au avut succes, apoi a fost transportat la UPU de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Citeşte şi: Un hoț a adormit în casa în care a intrat ca să o jefuiască

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS