8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimar trimis în judecată pentru că şi-a ajutat amanta la un concurs de angajare

Primar trimis în judecată pentru că şi-a ajutat amanta la un concurs de angajare

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată de Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că şi-a favorizat fosta amantă la un concurs de angajare.

Primarul va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Cosmin Andrei este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, pe 26 august 2021, femeia ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.

Persoana care a fost beneficiara acestor favoruri este fosta amantă a primarului din Botoșani. Faptul a fost confirmat inclusiv de fostul soț al femeii, care a avut un rol important în ancheta derulată de procurorii DNA Suceava.

Cosmin Andrei este candidat din partea PSD pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoșani. În cazul în care va câștiga alegerile și va fi condamnat, el își va pierde funcția.

Citeşte şi: Gorj: Plantări de puieți pe mai mult de 3 hectare de teren din lunca Gilortului, în cadrul proiectului FISH for LIFE

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS