O fetiță de 4 ani a fost ucisă, iar alte patru persane au fost rănite grav, joi, într-un atac armat care a avut loc într-un cartier rezidenţial la San Antonio, în Texas.
Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă, cu puşti semiautomate, a anunţat într-o conferinţă de presă şeriful comitatului Bexar, Javier Salazar.
„Este un miracol că nu avem cinci cadavre în acest moment”, a declarat el.
Biroul şerifului a anunţat un prim bilanţ de cinci victime. Doi adulţi, cu vârste între 20 și 30 de ani, şi trei copii, de 4, 7 și 8 ani, au fost răniți grav. Un medic legist a anunţat ulterior că o fetița de 4 ani a murit din cauza rănilor.
Potrivit şerifului, este vorba despre un atac ţintit, iar autorii îşi cunoşteau victimele.
Ancheta este în curs. Trăgătorii sunt căutați. Poliția a publicat înregistrări surprinse de camerele de luat vederi.