4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBiden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc și „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc și „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN, conform Hotnews.

„După cum am spus, depinde de Hamas – dacă ar vrea să o facă, am putea pune capăt mâine. Și încetarea focului va începe mâine”, a spus Biden.

Familiile celor cinci americani despre care se crede că ar fi ținuți ostatici în Gaza s-au întâlnit vineri cu consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan și cu coordonatorul pentru Orientului Mijlociu de la Casa Albă, Brett McGurk.

Potrivit unei relatări despre reuniunea reprezentanților familiilor, aceștia „și-au exprimat imensa frustrare, mai ales după ce videoclipurile recente cu ostatici le-au arătat pe cei dragi cu dizabilități, slabi, palizi și sub o aparentă constrângere”.

Negocierile între Hamas și Israel au eșuat

Echipele de negociere ale Israelului și Hamas au părăsit Cairo fără un acord la începutul acestei săptămâni.

Militanții Hamas au declarat că respingerea de către Israel a planului de încetare a focului prezentat de mediatori la negocierile de la Cairo a trimis discuțiile de eliberare a ostaticilor înapoi la „punctul unu”. Hamas l-a acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că a împiedicat discuțiile de încetare a focului pentru a folosi negocierile ca acoperire pentru a ataca orașul Rafah din sudul Gazei.

Israelul a refuzat în mod repetat să accepte o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas va fi înfrânt, chiar dacă toți ostaticii sunt eliberați. Marți, Netanyahu a spus că „propunerea Hamas este foarte departe de cerințele de bază ale Israelului”.

Jumătate dintre persoanele răpite în octombrie se află încă în Gaza

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a afirmat sâmbătă că încă unul dintre ostaticii răpiți în timpul asaltului din 7 octombrie asupra sudului Israelului și duși în Fâșia Gaza a murit, informează Reuters.

Armata israeliană nu a oferit comentarii imediate cu privire la cea mai recentă înregistrare video publicată de organizația islamistă. Armata s-a referit la clipurile anterioare cu ostatici, publicate de Hamas, ca fiind acțiuni de teroare psihologică. De asemenea, forțele israeliene au negat unele dintre acuzațiile anterioare ale Hamas, potrivit cărora ostaticii au fost uciși de tirurile israeliene.

Dintre cele 252 de persoane răpite pe 7 octombrie anul trecut, 128 se află în continuare în Gaza, potrivit unui bilanț israelian. Cel puțin 36 dintre ele au fost declarate moarte de către o comisie medico-legală israeliană.

CITEȘTE ȘI: Atac la premierul Israelului: „Să lansezi bombe asupra unor oameni nevinovaţi nu te face erou”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS