Înainte de principalele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria din judeţul Arad s-au format marţi coloane de camioane ce ajung până la 11 kilometri. Timp de două zile, în ţara vecină nu s-a putut intra cu vehicule de peste 7,5 tone. Restricţia a fost ridicată luni seara la ora 23.00, transmite Agerpres.
Potrivit aplicaţiei „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, şoferii de camioane aşteaptă minimum 350 de minute pentru ieşirea din ţară prin Vărşand, unde sunt deschise trei artere pentru traficul greu.
La Nădlac II, coloana de automarfare are o lungime de 11 kilometri
La Nădlac II, coloana de automarfare are o lungime de 11 kilometri pe autostradă, iar timpul de aşteptare pentru formalităţile de intrare în Ungaria este de minimum 200 de minute, deşi sunt deschise cinci artere. La Nădlac I este disponibilă o arteră şi se aşteaptă cel puţin 90 de minute în coloană.
Aglomeraţia de camioane, cauzată de cele două zile de restricţii
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că aglomeraţia de camioane este cauzată de cele două zile de restricţii aplicate traficului greu pe teritoriul Ungariei, respectiv duminică şi luni între orele 7 şi 23 (orele României). Restricţiile nu au vizat transporturile de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau cele supuse unui anumit regim de temperatură.
„Din cauza numărului foarte mare de automarfare prezente la controlul de frontieră, la PTF Vărşand, Nădlac I şi Nădlac II se înregistrează timpi mari de aşteptare la aceasta categorie de mijloace de transport. Precizăm faptul că Poliţia de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura celor trei puncte de trecere a frontierei şi se menţine permanent legătura cu partea maghiară, în vederea stabilirii unor măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare operativ.
Recomandăm şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri şi consultarea aplicaţiei ‘Trafic online’ care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, a transmis Poliţia de Frontieră Arad.
Traficul uşor şi turistic se desfăşoară în condiţii normale la punctele de frontieră din judeţul Arad.
Citeşte şi: A patra zi de proteste la APM Gorj