-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel mai lung brâu românesc iniţiat de românii din Nürnberg, jurizat de Cartea Recordurilor

Cel mai lung brâu românesc iniţiat de românii din Nürnberg, jurizat de Cartea Recordurilor

În centrul oraşului Nürnberg va fi prezentat, pe 23 iunie, cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, a declarat, vineri, coordonatoarea Asociaţiei „Dacia e.V. Germania” şi a Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.

„Pot să spun că a început deja numărătoarea inversă, fiindcă pe data de 23 iunie 2024, începând cu ora 14:00, ne vom aduna în centrul oraşului Nürnberg, la Jakobsplatz, pentru a scrie istorie. Dorim să arătăm lumii întregi ce înseamnă tradiţia românească şi unitatea. În 23 iunie, va fi prezentă şi o echipă de la Cartea Recordurilor pentru a măsura brâul românesc.

Am făcut apel la membrii comunităţii româneşti care doresc să participe la eveniment să poarte câte o ie, fiindcă este o ocazie deosebită prin care noi, românii din diaspora şi din România, dorim să scriem istorie şi să arătăm că suntem uniţi! Până acum, peste 1.000 de români din toate colţurile lumii s-au implicat în acest proiect şi au cusut sau ţesut brâie româneşti, cu diferite modele tradiţionale, toate fiind o mostră autentică a bogăţiei artistice româneşti”, a declarat Ionela van Rees-Zota, conform Agerpres.

Şezători pentru confecţionarea brâului

Iniţiativa de intrare în Cartea Recordurilor cu cel mai mare brâu românesc din lume aparţine Danielei Lostun, coordonatoarea proiectului, împreună cu Galina Condrea din cadrul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg. În urma apelului lansat în acest an, de Dragobete, sărbătoarea dragostei la români, au început să fie organizate şezători pentru confecţionarea brâului.

La sediul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg se ţese intens, în schimburi

Potrivit Ionelei van Rees-Zota, inclusiv la sediul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg se ţese intens, în schimburi, astfel încât la momentul jurizării brâul românesc să fie cât mai lung.

„Startul proiectului a fost dat pe data de 24 februarie 2024, de Dragobete, şi va continua până pe data de 10 iunie 2024, când fiecare va trebui să trimită la Nürnberg brâul cusut sau ţesut. Avem o firmă care ne ajută gratuit cu transportul brâului. Noi nu am stabilit o lungime maximă a brâului, dar ne-ar plăcea ca la final să fie de câţiva kilometri. Ne-am propus să acoperim o bună parte a drumului dintre Nürnberg şi România.

Brâul trebuie lucrat manual!

Fiecare persoană care contribuie poate alege un model preferat pentru brâul pe care îl confecţionează, singura cerinţă este ca brâul să aibă lăţimea de 7-8 centimetri şi minim 1,5 metri lungime. Obligatoriu, brâul trebuie lucrat manual! Aşa că, dacă mai sunt doritori, până în 10 iunie mai pot contribui la acest proiect de intrare în Cartea Recordurilor. Cei care doresc să se înscrie, îmi pot scrie un mesaj la numărul de telefon 00491603373128 şi sunt imediat integraţi în grupul nostru”, a arătat coordonatoarea Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.

Logo-ul proiectului pentru Cartea Recordurilor este realizat de Willem-Alexander van Rees, fiul cel mare al Ionelei van Rees-Zota. 

Citeşte şi: Adaosul comercial, plafonat la alimentele româneşti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS