0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDanemarca închiriază o închisoare în Kosovo pentru deținuții din afara UE

Danemarca închiriază o închisoare în Kosovo pentru deținuții din afara UE

Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord prin care închiriază Danemarcei 300 de locuri într-una dintre închisorile sale, pentru o perioadă de 10 ani, pentru 200 de milioane de euro.

Potrivit proiectului de lege prezentat de guvern, în baza unui acord negociat în urmă cu doi ani între Danemarca şi Kosovo, Pristina va închiria 300 de celule de la închisoarea din Gjilan, localitate situată în partea de centru-est a Kosovo.

Celulele, care vor fi amplasate într-o închisoare reconstruită, sunt destinate să reţină infractorii condamnaţi din ţări din afara Uniunii Europene care urma să fie expulzaţi din Danemarca după executarea pedepselor.

„Este o veste foarte bună”, a declarat ministrul danez al justiţiei, Peter Hummelgaard, la scurt timp după vot. „Reconstrucţia închisorii din Kosovo poate începe acum, pentru ca aceasta să fie pregătită să primească infractori condamnaţi la expulzare din Danemarca”, a adăugat el într-un comunicat de presă. „Acest lucru trimite un semnal clar infractorilor străini: viitorul lor nu este în Danemarca şi nu ar trebui să îşi ispăşească pedepsele aici”, a subliniat ministrul danez.

Cele 200 de milioane de euro plătite de Danemarca vor fi alocate pentru îmbunătăţirea instituţiilor penale ale ţării şi pentru proiecte de energie regenerabilă, potrivit textului de lege.

Închisorile din Danemarca sunt supraaglomerate

Danemarca nu va putea trimite în Kosovo persoane condamnate pentru terorism sau crime de război şi nici deţinuţi care suferă de boli mintale, iar un gardian danez va veni să lucreze alături de gardienii locali.

Ţara scandinavă a recurs la această soluţie ca să facă faţă supraaglomerării din închisori.

Atunci când acordul a fost anunţat pentru prima dată în 2021, a stârnit îngrijorări cu privire la tratamentul deţinuţilor în Kosovo. Danemarca a declarat că aceştia vor fi trataţi la fel şi că se vor aplica aceleaşi reguli ca în închisorile de acasă.

Închisorile şi centrele de detenţie din Kosovo sunt deseori afectate de violenţă între deţinuţi, corupţie, expunerea la opinii religioase sau politice radicale, lipsa asistenţei medicale şi violenţă din partea personalului, au declarat grupurile de apărare a drepturilor.

Guvernele celor două ţări au ajuns la acest acord în 2021, dar parlamentul kosovar nu a reuşit să adopte legea până acum din cauza partidelor din opoziţie.

Citeşte şi: Polițiștii cercetează un accident de muncă produs la Târgu Jiu și neraportat autorităților

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS