8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest Greenpeace în Karlsplatz, Viena: „Nu distrugeți Marea Neagră!”

Protest Greenpeace în Karlsplatz, Viena: „Nu distrugeți Marea Neagră!”

Cu ocazia Adunării Generale anuale a OMV de astăzi, activiștii Greenpeace avertizează cu privire la consecințele fatale ale proiectelor planificate de exploatare a gazelor fosile cu ajutorul unui turn de foraj de șase metri înălțime, amplasat în Karlsplatz, în Viena.

Sub sloganul „Nu distrugeți Marea Neagră”, ecologiștii critică demersul de expansiune a combustibililor fosili al OMV, orientat spre profit și extrem de dăunător pentru climă și biodiversitate. Greenpeace solicită oprirea imediată a exploatării zăcământului de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, deoarece acesta amenință biodiversitatea marină și alimentează criza climatică.

„Proiectul Neptun Deep este în contradicție cu orice efort de protecție a climei. OMV va cauza daune climatice masive pentru câțiva ani de profit, dar în cele din urmă noi toți trebuie să plătim factura. Știm că Marea Neagră este deja supusă unor presiuni destul de mari, de la război și mine marine la poluarea cu plastice, iar OMV nu face altceva decât să intensifice presiunea asupra speciilor și habitatelor din Marea Neagră. OMV trebuie să oprească Neptun Deep imediat!” a declarat Alin Tănase, Coordonator Campanii, Greenpeace România.

Neptun Deep este cel mai mare proiect planificat în domeniul gazelor fosile din UE

Neptun Deep este cel mai mare proiect planificat în domeniul gazelor fosile din UE. Conform documentelor evaluării de impact asupra mediului (EIM) în curs de desfășurare, acesta va produce peste 200 de milioane de tone de gaze cu efect de seră până în momentul în care se preconizează că își va încheia activitatea, în 2047, ceea ce reprezintă o cantitate aproximativ egală cu cea emisă de România în trei ani. De asemenea, apa contaminată cu substanțe chimice urmează să fie deversată în mare pe parcursul celor 20 de ani de viață a proiectului. La toate acestea se adaugă potențialele scurgeri de gaze și zgomotul produs de foraje, care reprezintă o amenințare suplimentară pentru delfinii din Marea Neagră, deja puși în pericol de mulți factori.

Începerea implementării Neptun Deep, planificată inițial pentru vară, este deja în întârziere. Ecologiștii consideră că planurile de extindere a OMV în domeniul combustibililor fosili reprezintă o încălcare a liniilor directoare ale OCDE privind practicile comerciale responsabile. Chiar săptămâna trecută, Greenpeace și Fridays for Future au depus o plângere la OCDE în acest sens. Greenpeace România a acționat în instanță companiile OMV Petrom și Romgaz, Primăria și Consiliul Local Tuzla, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru nereguli în procesele de aprobare și lipsă de transparență în legătură cu date cruciale ce vizează substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră.

De asemenea, organizația de mediu a lansat o petiție pentru protejarea Mării Negre și oprirea proiectului Neptun Deep: https://suport.greenpeace.ro/salvammareaneagra.

Citește și: (VIDEO) Șapte percheziții în trei dosare cu prejudiciu de peste 400.000 de lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS