Încă dinainte să ajungă la facultate și să devină actor al Naționalului din Craiova, Alex Calangiu visa la filme. Le mânca pe pâine. Teatrul a învățat să îl iubească pe parcurs, filmul l-a iubit însă din prima.
A fost la mai multe castinguri de-a lungul anilor, a rămas pe liste scurte, dar nu a ajuns pe platou. În 2021, a fost printre cei zece tineri actori selectați anual de către organizatorii TIFF pentru promovare în lumea cineaștilor, în cadrul „10 pentru film”. Atunci l-a întâlnit pe Tudor Giurgiu. În ultima zi de festival. Ce a urmat apoi? Pe scurt, împlinirea unui vis. Libertate – Filmul, personajul Viorel Stănese, un premiu Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal. Povestea este, însă, mult mai mult decât atât.
„Și dacă faci film, și dacă faci teatru, trebuie să fie un lucru extrem de personal pentru tine”
La 15 ani a început să meargă la cursuri de teatru pentru amatori la Casa Armatei, Mai târziu, a dat la facultate. „Nu mă vedeam la fabrică, de la 9 la 5, nu mă vedeam la un job de birou. Mă gândeam că poate aș putea fi bun la chestia asta cu teatrul”, spune Alex.
„La început nu îmi plăcea teatrul, am mai spus-o, se juca într-o altă cheie, o cheie în care nu mă regăseam. Dar, cu timpul, am ajuns să mă îndrăgostesc și a început să îmi placă din ce în ce mai mult, într-atât încât chiar nu știu dacă aș putea să trăiesc fără el. Și dacă faci film, și dacă faci teatru, trebuie să fie un lucru extrem de personal pentru tine. Nu e doar o mască”, mărturisește.
Cadoul de Crăciun
Prima dată când a rămas pe un shortlist a fost la Florin Șerban, la filmul Box. A dat casting pentru mai multe proiecte, însă timpul său nu venise încă atunci când l-a cunoscut pe Tudor Giurgiu, în ultima zi de TIFF.
„Am mers la 10 pentru film, la TIFF, și în ultima zi m-am întâlnit cu Tudor. Mi-a zis că o să facă un film cu foarte multe personaje masculine. Și chiar mi-a spus atunci că nu mă vede pe mine într-un rol de milițian, dar cine știe, poate prind ceva. Castingul a început la sfârșitul lui august, tot a văzut actori, apoi m-a sunat pe la jumătatea lui octombrie și am mers la primul casting, apoi m-a chemat la al doilea, la al treilea și cred că la al patrulea am luat rolul. De Crăciun, mi-a zis Tudor că o să meargă mai departe cu mine. Ăsta a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri primite vreodată”.
Și acum ce?
După ce s-au încheiat filmările, a venit o nouă provocare. Depășirea acestei experiențe.
Trei luni de depresie, cu priviri goale în tavan, căutând sensuri noi. „Aveam mirarea catatonică a unui întors de pe front. Mă învioram doar când vorbeam la telefon cu oricare dintre ceilalți actori din film. Și mă liniștea că mulți simțeau la fel”, a mărturisit cu sinceritate Alex într-un mesaj foarte personal publicat la doi ani distanță.
„Voiam doar să fac filmul. Apoi putea să vină orice, holera, ciuma. Doar să apuc să îl joc pe Viorel Stănese”
Fictivul Viorel Stănese reușise să devină mai viu decât el însuși.
„E o asemenea avalanșă de amintiri, senzații, emoții, oameni, întâmplări.
Toată lumea murea de teama covidului și eu nu făceam excepție. Doar că teroarea mea era ca aș fi încurcat filmarile dacă mă îmbolnăveam, nimic altceva. Voiam doar să fac filmul, dup-aia putea să vină orice. Covid, holera, ciuma. Doar să apuc să-l joc pe Viorel Stănese. Practic, îmi păsa de viața lui din film mai mult decât de a mea din realitate”.
De altfel, după ce filmările s-au încheiat, două zile a stat la pat, pentru că sistemul lui Alex a cedat.
Alex Calangiu a vorbit și despre cum a fost întâlnirea sa cu Viorel și cum și-a văzut personajul: „Mi s-a părut un personaj destul de complex și destul de uman și chiar și acum stau și mă gândesc dacă aș fi făcut la fel ca el, dacă aș fi fost în locul lui, și nu am cum să îl judec. Încerci să te gândești la ceea ce primează, la familie, copil, și atunci ajungi poate să minți, să minimalizezi greșelile, să le cosmetizezi un pic, să poți să trăiești mai departe. Lucrând în acel sistem dinainte de 89, sigur avea păcatele lui”.
Colaborarea cu Tudor Giurgiu și balansul între echilibru și risc
Întâlnirea cu Tudor Giurgiu a fost o experiență cât o nouă viață pentru Alex. Nu doar că și-a atins țelul de a face film, dar a obținut un rol principal, cel mai important premiu din industria filmului românesc și, mai mult decât orice probabil că a contat că a găsit în regizorul cu care a lucrat o resursă infinită de lecții noi, de căldură și de încredere.
„Tudor e un tip atât de bun, de cald, protector… E foarte atent la tine pe timpul filmărilor, dar te poate surprinde prin improvizațiile pe care le face și doza lui de nebunie, e o combinație de echilibru și risc care mi-a plăcut foarte mult. Libertate și întâlnirea cu Tudor a fost ce mi-am dorit tot timpul să fac: film. Și a fost chiar mai bine decât mă așteptam”.
„Un băiat a fost atât de fascinat de Libertate încât și-a trezit mama la 2 dimineața ca să îi povestească despre comunism”
Filmul a fost foarte bine primit nu doar în România, ci și în afara țării, unde a avut numeroase proiecții la festivaluri și evenimente importante.
Din punctul de vedere al actorului care joacă rolul principal, acest succes se datorează unui cumul de factori: „Are o anumită atmosferă, Tudor a știut foarte bine să ajungă la noi și să ajungă la public, scenariul e foarte bine scris și povestea este destul de captivantă pentru că nici măcar mulți oameni din România nu știau despre evenimentele de la Sibiu, nu mai vorbesc de cei din afara țării”.
Sunt foarte multe povești despre comunism pe care nu le cunoaștem, iar Libertate aduce în prim plan una dintre ele. Alex are și el propriile amintiri despre evenimentele din 89.
„Mi-aduc aminte de Revoluție, țin minte că am văzut oameni împușcați, mi-aduc aminte cum au fugit ai mei, noi stăteam undeva în Brazdă, lângă Unitatea Militară”.
Actorul își amintește și un episod din călătoria cu Libertate în țară, pentru a prezenta filmul publicului.
„Țin minte că era un băiat la Sibiu, avea douăzeci și ceva de ani. Am avut acolo o proiecție și a fost fascinat de film, la ora 2 dimineața s-a dus și și-a trezit mama ca să îi povestească despre cum a fost la Revoluție”.
Cât despre întâmplările relatate în Libertate, Alex Calangiu spune doar că „a fost mult mai rău în realitate decât ce ați văzut pe ecran. O femeie chiar ne-a mulțumit că nu am arătat tot ce s-a întâmplat acolo în film, probabil că ar fi fost de neprivit”.
Nu există niciodată o rețetă clară pentru un rol
Alex nu crede într-o rețetă anume pentru asumarea unui personaj. Pentru el, a fost un proces continuu de căutări. „Am vorbit foarte mult cu Tudor, am studiat materialele primite de la el, mi-a povestit foarte mult ce își dorește de la mine, cum își dorește să fie acest rol, eu îi propuneam, nu a fost o rețetă clară și nu cred că ai niciodată o rețetă clară. E o descoperire în curs”.
După ce a fost nominalizat la premiile Gopo, nu a procesat cu adevărat vestea până în ziua Galei.
„Am realizat cu adevărat că sunt nominalizat și că merg la gală cu o jumătate de oră înainte să încep să mă îmbrac, să mă pregătesc să plec într-acolo. Țin minte că mi-a trecut prin cap vreo câteva secunde: ce-ar fi dacă nu m-aș duce?”.
S-a dus, însă, și s-a întors cu statueta. Punct și de la capăt.
CITEŞTE ŞI: Scenele Craiovei, în reflectorul României
