Doi tineri, o fată și un băiat, au fost răniţi, sâmbătă seară, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii botoșănene Broscăuţi.
Au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Cei doi tineri se autoevacuaseră până la sosirea salvatorilor. Fata, de 22 de ani, şi băiatul de 23 de ani au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculului.
Citeşte şi: Cioban găsit mort pe un câmp