A fost suplimentat bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, scrie News.ro.
Noile coordonate financiare ale programului permit, potrivit lui Mihai Constantin, susţinerea guvernamentală pentru 13.800 de firme, cu 2.300 mai multe decât înainte de creşterea bugetului.
„Pentru susţinerea investiţiilor din mediul privat, bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Finanţelor a introdus în Guvern această Ordonanţă de urgenţă pentru creşterea bugetului IMM Plus”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, după şedinţă.
Au fost avute în vedere două argumente
Mihai Constantin a arătat că au fost avute în vedere două argumente, numărul mare de solicitări de garantare şi ritmul susţinut de consum al plafoanelor de garantare, înregistrat într-o perioadă foarte scurtă de la debutul programului. „Astfel, noile coordonate financiare ale programului permit susţinerea guvernamentală pentru 13.800 de firme, cu 2.300 mai multe decât înainte de creşterea bugetului”, a subliniat Constantin.
Citește şi: A murit actorul care a adus la viață personajul Sandokan