-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate25 de ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis soția pentru că nu făcea destui bani din videochat

25 de ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis soția pentru că nu făcea destui bani din videochat

Robert Constantin Alexandru a fost condamnat joi, 6 iunie, de judecătorii Tribunalului Iași, la 25 de ani și 4 luni dup ce și-a ucis soția, pentru că aceasta nu făcea „suficient de mulți bani” din videochat.

„Instanța admite în parte acţiunea formulată în cadrul procesului penal de partea civilă C.B. Obligă inculpatul să plătească părţii civile C.B. suma de 20.000 de lei, cu titlu de daune materiale, și suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro, cu titlu de daune morale. Constată că numita F.I.B. nu a formulat pretenții civile în cadrul procesul penal”, au transmis magistrații, potrivit dezvaluirea.ro.

Robert Constantin Alexandru a intrat în vizorul anchetatorilor ieşeni în urmă cu câteva luni, după ce victima, Alina, a ajuns în comă la spital. După mai multe săptămâni de chin, tânăra din Iași, cunoscută drept model de videochat, a murit la Spitalul Clinic de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iași, unde era internată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Ce spun familia și apropiații femeii ucise

Familia tinerei a susținut de la început că moartea femeii ar fi fost provocată de bătăile repetate pe care le-a primit de la Robert Constantin Alexandru, soțul ei.

După moartea tinerei au apărut dovezi clare că aceasta era bătută cu brutalitate de soțul său, Robert Alexandru. După ce Alina Alexandru a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, apropiații acesteia au început să scoată la iveală dovezi clare pentru a demonstra bătăile pe care le îndura de la soțului ei, Robert Alexandru. Colegele tinerei, care au avut acces la mai multe înregistrări video, în care Alina era lovită în repetate rânduri de soțul ei, le-au făcut publice, pentru ca cel ce se face vinovat de moartea tinerei să ajungă în închisoare.

Important de menționat, decizia Tribunalului nu este definitivă. Criminalul va face apel, cel mai probabil.

Citește și: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS