-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană propune prelungirea protecției pentru refugiații ucraineni pe teritoriul UE

Comisia Europeană propune prelungirea protecției pentru refugiații ucraineni pe teritoriul UE

Comisia Europeană a propus, marţi, prelungirea protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în Uniunea Europeană, cu un an, până pe 4 martie 2026. Măsura va fi discutată, joi, de miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii, care se întâlnesc în Luxemburg.

Propunerea Comisiei va fi aprobată cu această ocazie. Din martie 2022, ucrainenii care se refugiază din cauza războiului declanşat de invazia rusească în ţara lor beneficiază de un statut care le permite şederea în UE, cu drept de muncă şi de acces la ajutoarele sociale, potrivit digi24.ro.

UE a activat directiva privind protecţia temporară pe 4 martie 2022

În prezent sunt 4,2 milioane de astfel de cazuri. UE a activat directiva privind protecţia temporară pe 4 martie 2022, la o săptămână după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean. A fost pentru prima dată când s-a aplicat actul normativ respectiv, existent din 2001. Dintre ţările membre ale Uniunii, Germania găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi ucraineni – peste 1,2 milioane. Urmează Polonia, cu aproape un milion, şi Cehia, cu aproape 400.000.

Comisia a reţinut că „având în vedere atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile şi vitale din toată Ucraina, condiţiile de revenire în ţară a persoanelor nu sunt încă sigure şi durabile, iar motivele din care a fost introdusă protecţia temporară persistă şi aceasta ar trebui prelungită cu încă un an”.

Armata ucraineană face eforturi să menţină linia frontului

Armata ucraineană face eforturi să menţină linia frontului, iar loviturile aeriene ale ruşilor au produs distrugeri de mare amploare în reţeaua energetică a Ucrainei. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, marţi, că bombardamentele ruseşti împotriva infrastructurii energetice au înjumătăţit producţia de energie electrică a Ucrainei, faţă de nivelul din iarna trecută.

Trupele ucrainene resimt de câteva luni insuficienţa efectivelor şi a muniţiilor, în contextul mobilizării mai dificile şi a întârzierii livrărilor de armament occidental. La sfârşitul lui aprilie, Polonia şi Lituania s-au oferit să ajute Ucraina la repatrierea bărbaţilor cu vârste care îi fac apţi de înrolare, imediat după ce Ucraina a decis să nu mai acorde servicii consulare categoriei respective de cetăţeni.

Citește şi: Adolescent, lovit de o mașină când traversa strada pe o trotinetă electrică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS