Un tânăr de 25 de ani este acuzat că a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere, în mod repetat, cu două fete, de 14 şi 15 ani.
”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.A., în vârstă de 25 ani, pentru săvârşirea a două înfracţiuni de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată (persoane vătămate H.I.M.M. şi M.V.M)”, a transmis, vineri, Parchetul de pe lâmgă Trinunalul Constanţa, într-un comunicat de presă.
Conform probatoriultânărul, în perioada februarie 2024 – mai 2024, a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu o minoră în vârstă de 15 ani.
”De asemenea, în perioada 2023 – 2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângere, a întreţinut relaţii sexuale normale şi orale cu minora M.V.M., în vârstă de 14 ani”, au mai transmis procurorii.
Citește și: Vreme mai caldă decât normalul perioadei în următoarele patru săptămâni