2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele CJ Călăraşi şi alţi angajaţi ai instituţiei, trimişi în judecată de DNA

Preşedintele CJ Călăraşi şi alţi angajaţi ai instituţiei, trimişi în judecată de DNA

Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, acesta fiind acuzat de fapte de corupție.

Potrivit procurorilor DNA, sunt trimişi în judecată:

  • Vasile Iliuţă, președinte al Consiliului Județean Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • Iulia Simina Tudor şi Gabriel Dima, consilieri achiziții publice în cadrul Consiliului Județean Călărași, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
    – fals intelectual, în formă continuată,
  • M. N., reprezentant al SC NYLVYAN SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • SC NYLVYAN SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • Mihăiţă Constantin Beştea, vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – uzurparea funcției asimilată infracțiunilor de corupție,
    – favorizarea făptuitorului,
  • Aurel Paraschiv, secretar general al Consiliul Județean Călărași, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – complicitate la uzurparea funcției asimilată infracțiunilor de corupție,
    – favorizarea făptuitorului.

Trei contracte pentru servicii de pază

Pe 28 decembrie 2020, Vasile Iliuță ar fi încheiat cu SC NYLVYAN SRL un număr de trei contracte având ca obiect prestarea unor servicii de pază la obiectivele Consiliului Județean Călărași. Societatea respectivă nu ar fi deținut licență de funcționare eliberată în condițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și nici nu ar fi îndeplinit criteriile de participare la licitații.

În demersurile sale, Vasile Iliuţă ar fi beneficiat și de sprijinul consilierilor Tudor Simina Iulia și Dima Gabriel care, deși ar fi cunoscut faptul că societatea respectivă nu ar fi întrunit condițiile legale de a executa obiectul contractului, și nici condițiile prevăzute în caietul de sarcini, ar fi întocmit și semnat mai multe documente (note explicative), înlesnind în acest fel câștigarea licitațiilor de către SC NYLVYAN SRL.
Acționând în maniera de mai sus, s-ar fi produs un prejudiciu Consiliului Județean Călărași în valoare de 582.083 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societatea respectivă.

Secretarul judeţului a declarat că nu s-a încălcat legea

În scopul îngreunării cercetărilor care se desfășurau în prezenta cauză, inculpatul Beștea Mihăiță Constantin, cu sprijinul secretarului general al județului, Paraschiv Aurel, s-ar fi substituit, fără drept, autorităților deliberative, respectiv Consiliului Județean Călărași, și a înaintat la DNA un document din care ar fi reieșit faptul că nu s-ar fi produs niciun prejudiciu instituției publice pe care o reprezenta, în contextul de mai sus.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil ce aparține inculpatului Iliuță Vasile.

Până în acest moment procesual, Consiliul Județean Călărași nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, potrivit DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citeşte şi: Coliziune între un autoturism şi o motocicletă în Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS