3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România

A fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România

În comuna Părău din județul Brașov a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România, cu panouri care se mișcă după soare, anunță Agenția de presă Rador, citată de Profit.ro.

Investiția este una privată și în această perioadă se fac testările specifice sistemului de producție sustenabilă. Parcul se întinde pe o suprafață de 113 hectare, iar mecanismul echipat cu trakere, permite panourilor sa își schimbe poziția în funcție de soare. Proiectul va genera energie electrică pentru a alimenta aproximativ 70.000 de locuințe pe an.

„Este o investiție privată. Din punct de vedere administrativ local ne-a dus un plus valoare datorită faptului că au fost angajați oameni din comună. 113 hectare, 92 de megawați producție. Este o zonă însorită, chiar dacă suntem în Transilvania, în Ardeal. Este o zonă însorită, foarte benefică pentru captarea energiei solare”, a declarat primarul comunei Părău, Ovesea Ovidiu Alexandru.

Potrivit investitorilor, costul total de implementare al proiectului a fost de 65,5 milioane de euro.

Citește şi: Ţigările şi alcoolul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS