Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au anunţat că 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor. Animalele vor fi luate din apropierea localităţilor „unde au fost sau vor fi sesizate pagube”.
”Având în vedere sesizările populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările numerice, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a înaintat o informare către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, şi s-a primit aprobarea pentru extragerea/recoltarea în perioada sezonului de vânătoare (01.05.2024 – 31.12.2024, respectiv 01.01.2025 – 30.04.2025) a unui număr de 350 de exemplare din această specie, din proximitatea localităţilor unde au fost sau vor fi sesizate pagube”, au transmis reprezentanţii ARBDD într-o postare pe Facebook.
A fost semnat deja contractul de servicii privind îndepărtarea/recoltarea controlată de şacali
ARBDD precizează că a fost semnat deja contractul de servicii privind îndepărtarea/recoltarea controlată de şacali din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Tulcea. ”Extragerea urmează să fie efectuată cu prioritate în jurul localităţilor din Delta Dunării pentru a limita pagubele şi a descuraja specia şacal de a intra în perimetrul aşezărilor umane”, menționează sursa citată.
Extracţia se va desfăşura conform unui program săptămânal, cu înştiinţarea unităţilor administrativ-teritoriale unde va avea loc acţiunea, cu cel puţin 48 ore înainte.
Citește şi: Ciolacu anunţă modificări privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA