Polițiștii din Cluj au orit, în timpul unei razii în trafic, un șofer care conducea o mașină fără numere de înmatriculare și au descoperit că la volan era chiar unul dintre colegii lor. Când a fost testat antidrog, a ieșit pozitiv. În plus, agentul nu este la prima abatere. A mai fost acuzat de viol, în urmă cu doi ani. Acum, șefii lui au cerut o anchetă internă.
Polițistul în vârstă de 38 de ani se afla în timpul liber în momentul în care a fost oprit de colegii săi pentru un control de rutină, pe o stradă din comuna Florești, conform digi24.ro. Bărbatul a fost testat cu drugtestul care a arătat faptul că bărbatul se afla sub influența substanțelor interzise.
Polițiștii au descoperit și faptul că acesta se afla la volanul unei mașini care nu era înmatriculată. Polițistul a fost dus la o unitate medicală pentru preluarea de probe biologice pentru a stabili cu exactitate dacă a consumat substanțe interzise. Conducerea IPJ Cluj a anunțat că vor face verificări și că vor fi luate măsurile legale care se impun în acest caz.
Același polițist așteaptă decizia într-un dosar în care este acuzat de viol. Agentul este în continuare angajat al IPJ Cluj, însă cu atribuții restrânse.
Citește şi: Cel puţin 18 oameni au murit după ce un autobuz de pasageri s-a ciocnit cu un camion, în India