0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUrmează zile de foc în toată țara. Cod roșu de caniculă și temperaturi de peste 41 de grade

Urmează zile de foc în toată țara. Cod roșu de caniculă și temperaturi de peste 41 de grade

Meteorologii au emis cod roșu de caniculă pentru următoarele două zile, dar avertizează că temperaturile de peste 40 de grade Celsius se vor menține și săptămâna viitoare. De asemenea, ne așteaptă nopți tropicale cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius. 

Cea mai mare parte a țării va fi vineri sub cod portocaliu de caniculă, iar restul României sub cod galben, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Valul de căldură se va intensifica sâmbătă și duminică, cu 28 de județe și Bucureștiul sub cod roșu de caniculă.

Temperaturile foarte ridicate vor continu și după aceea, iar începutul săptămânii viitoare ar putea reprezenta vârful actualului episod de caniculă, a declarat directorul executiv al ANM, Elena Mateescu.

„Este o situaţie fără precedent, niciodată nu am avut un cod roşu la nivelul ariei de extindere, aşa cum este acum, cum arată harta pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Luni, marţi şi miercuri, din nou atenţie, pentru că, cu siguranţă, vom prelungi acest cod”, a spus Mateescu.

Codul portocaliu de vineri

În cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul galben de vineri

În Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și în zona litoralului valul de căldură se va menține.

Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Codul roșu pentru sâmbătă și duminică

În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Codul portocaliu pentru sâmbătă și duminică

În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare, avertizează meteorologii.

Citeşte şi: Rezultatele finale la Bac 2024 vor fi afișate pe edu.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS