Un bărbat din localitatea Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, și-a bătut soția în timpul unui live pe TikTok. Poliţia s-a autosesizat şi a deschis o anchetă.
Incidentul a avut loc sâmbătă noapte și a fost sesizat de mai multe persoane site-ului local vasiledale.ro.
În imaginile salvate de utilizatori se poate vedea cum bărbatul își lovește de mai multe ori soția. Înregistrarea a fost văzută și de polițiști din comuna Leordina, care s-au autosesizat și au deschis o anchetă.
„În urma apariției pe o rețea de socializare a unei filmări în care un bărbat și-ar fi agresat fizic soția, polițiștii s-au sesizat din oficiu și continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie,” a anunțat IPJ Maramureș.
„Cercetările efectuate până în prezent au condus la identificarea persoanelor, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani și victima, o femeie de 43 de ani, ambii din Poienile de Sub Munte. În urma completării formularului de evaluare a riscului nu a reieșit risc iminent pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu”, au mai transmis polițiștii din Maramureș.
În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenței domestice! Numărul de Telverde este 0800 500 333.
Citeşte şi: Trenurile de pe ruta Bucureşti-Piteşti circulă deviate încă o lună