5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestricţiile de circulaţie cauzate de Codul roşu de caniculă se menţin şi joi, în 10 judeţe

Restricţiile de circulaţie cauzate de Codul roşu de caniculă se menţin şi joi, în 10 judeţe

Autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone nu vor putea circula joi, în intervalul orar 11:00 – 19:00, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea, informează CNAIR.

„Restricţiile de circulaţie pe perioada Codului roşu de caniculă sunt impuse în continuare şi joi, 18 iulie 2024. Aceste restricţii survin ca urmare a avertizării meteorologice a ANM conform căreia temperaturile maxime vor ajunge în perioada Codului roşu între 38 – 41 de grade Celsius”, se arată în comunicatul companiei de drumuri.

Excepţii de la respectarea restricţiilor

• transporturile de persoane;

• transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

• vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

• transporturi funerare;

• transporturi poștale;

• transporturi de echipamente de prim ajutor;

• transporturi pentru distribuire de carburanți;

• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

• transporturi pentru tractări vehicule avariate;

• transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

• transporturi apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

• transporturi produse provenite din exploatări agricole;

• transporturi militare implicate în exerciții multinaționale;

• transporturi rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

• produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală.

De la aceste restricții mai sunt exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA și utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări în derulare.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Citeşte şi: România primeşte 260 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru trei proiecte de infrastructură

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS