3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi morţi şi zeci de răniţi după ce opt vagoane au deraiat în urma coliziunii dintre un tren şi un camion, în Rusia

Doi morţi şi zeci de răniţi după ce opt vagoane au deraiat în urma coliziunii dintre un tren şi un camion, în Rusia

Cel puţin doi oameni au murit şi zeci de persoane au fost rănite, luni, când un tren de pasageri care transporta 800 de persoane s-a ciocnit cu un camion Kamaz, ducând la deraierea a opt vagoane.

Trenul venea de la Kazan, în Tatarstan, şi merge spre Adler, pe malul Mării Negre, când a deraiat în sudul regiunii Volgograd, lângă gara Kotelnikovo, la aproximativ 1.200 km sud de Moscova, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Paramedicii sunt la faţa locului”, a anunţat ministerul, adăugând că 324 de lucrători din serviciile de urgenţă sunt implicaţi în operaţiune. Au fost solicitate, de asemenea, elicoptere de urgenţă.

Canalul Telegram Mash a anunţat că cel puţin două persoane au fost ucise, dar că numărul morţilor ar putea creşte. Agenţia de ştiri Interfax a declarat că până la 100 de persoane ar putea fi rănite.

O înregistrare video neverificată care circulă pe Telegram arată cel puţin patru vagoane deraiate, unele răsucite, cu oameni ieşind din unul răsturnat pe o parte lângă şine.

TASS a citat surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine ruse care au declarat că 20 de persoane au fost rănite în urma coliziunii trenului cu un camion Kamaz.

Citeşte şi: Bărbat bătut cu toporul, în curtea unei hale pentru utilaje

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS