3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii români de liceu pot studia, gratuit, un an în SUA

Elevii români de liceu pot studia, gratuit, un an în SUA

Ambasada Statelor Unite în România, American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și Ministerul Educației au anunțat joi deschiderea sesiunii de înscriere pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2025-2026, potrivit unui comunicat.

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al SUA și le oferă liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2025-2026, conform G4Media.ro Participarea la programul FLEX este gratuită.

FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării

În anii anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează și liceenilor cu dizabilități.

Criterii de eligibilitate:

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții :

• au cetățenie română;

• sunt născuți între 15 iulie 2007 și 15 Iulie 2010;

• sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2024-2025 la un liceu din România;

• studiază engleza în liceu;

• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Aplicațiile se transmit online, în perioada 1 AUGUST – 26 SEPTEMBRIE 2024 (ora 23:59).

Formularul de înscriere este disponibil aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS