Un bărbat, de 53 de ani, a fost reţinut după ce a fost prins de poliţiştii de la Brigada Rutieră când conducea un autoturism, în Sectorul 3, în timp ce era sub influenţa alcoolului. În urma verificărilor, s-a stabilit că avea şi permisul suspendat.
Brigada Rutieră a informat, luni, că poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autovehicul care se deplasa pe o stradă din Sectorul 3, în noaptea de duminică spre luni.
”Poliţiştii rutieri au procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, bărbatul a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice”, a arătat sursa citată.
De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Citeşte şi: Poliţistul care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţist a fost destituit