6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFemeie salvată după ce a căzut noaptea în fântână

Femeie salvată după ce a căzut noaptea în fântână

O femeie, de 71 de ani, a fost salvată marţi noapte, în jurul orei 03.00, după ce a căzut într-o fântână. Fiul ei a sunat la 112 pentru a chema pompierii.

„În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 03.00, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bihor, pentru salvarea mamei sale, dintr-o fântână aflată în curtea propriei gospodării, situate pe strada Trandafirilor din localitatea Balc.

Pentru salvarea femeii, în vârstă de 71 de ani, au fost mobilizate, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care unul de prim ajutor calificat, care, sosite la fața locului, au constatat că victima se afla parțial în apă, în fântâna adâncă de circa patru metri, cu un diametru de aproximativ 80 de centimetri”, anunță ISU Bihor, potrivit Mediafax.

Cu ajutorul unei scări, unul dintre membrii echipajului de pompieri a coborât în fântână, asigurând femeia pentru acțiunea de evacuare. Apoi, cu ajutorul centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, au scos-o, în siguranță.

Victimei, care prezenta hipotermie și o contuzie, i-a fost acordat primul ajutor calificat de către pompierii paramedici, aceasta fiind transportată ulterior, la spital.

Citeşte şi: Borsetă uitată într-un magazin şi însuşită de un necunoscut, recuperată şi returnată proprietarului de către poliţişti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS