Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” din Bucureşti.
Percheziţiile au avut loc în dosarul deschis după ce 17 pacienţi internaţi la terapie intensivă au decedat în doar patru zile. Un angajat al spitalului a reclamat că bolnavii au primit doze reduse de noradrenalină. Patru cadre medicale au fost duse la audieri.
De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat, pe 11 aprilie, de un angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” că, ”în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului ar fi decedat circa 20 de pacienţi. El a susținut că a fost redusă voluntar, de către personalul medical, doza de noradrenalină”.
Ancheta a arătat că în perioada indicată de reclamant 17 pacienţi au murit în acest spital, la ATI.
În acest dosar au mai avut loc audieri de martori, iar o asistentă medicală a fost reţinută pentru mărturie mincinoasă, ulterior fiind pusă în libertate.
Ministrul Sănătăţii cere după 4 luni demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”, ”în urma unor deficienţe grave în funcţionarea unităţii şi a pierderii încrederii publice”, după ce 17 pacienţi internaţi la ATI au murit în doar patru zile.
Decizia vine pe fondul unor anchete în desfăşurare şi a unor evenimente recente care au afectat grav încrederea publică în respectiva unitate medicală, arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
În luna aprilie, Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul”Sf. Pantelimon”.
Raportul Corpului de Control a evidenţiat lipsa de comunicare eficientă între conducerea spitalului şi personalul medical, precum şi necesitatea reevaluării codurilor de conduită profesională. De asemenea, s-a subliniat că soluţiile temporare adoptate pentru gestionarea crizei, cum ar fi utilizarea paturilor din UPU ca zonă tampon pentru secţia ATI, nu sunt sustenabile pe termen lung.
Ministerul Sănătăţii şi Spitalul ”Sfântul Pantelimon” au pus la dispoziţia Parchetului toate datele şi documentele necesare investigaţiei, precizează MS.
Citește și: (VIDEO) Se redeschide circulația pe Valea Oltului