3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii au emis prognoga pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

În toată ţara va fi cald, dar în special în regiunile sudice şi sud-vestice.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMW. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii.

Săptămâna 12-19 august

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării. O abatere termică pozitivă mai accentuată va fi în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 19-26 august

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordvestice şi local la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 26 august – 2 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 2-9 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Citește și: (VIDEO) Dezbaterea dintre Trump și Harris este programată pentru septembrie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS