Un craniu şi mai multe bucăți de oase umane au fost găsite pe un drum agricol din lângă satul Hângulești, comuna Vulturu, din judeţul Vrancea. Poliţiştii au deschis o anchetă.
Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri seară, de către un bărbat din comuna Vulturu, că în timp ce se întorcea de la activităţile agricole, a observat pe un drum agricol din extravilanul satului mai multe rămăşiţe osoase.
”Imediat, a fost constituită o echipă de cercetare, care s-a deplasat la faţa locului, unde a identificat o porţiune dintr-un craniu, precum şi alte fragmente osoase.
În prezent, poliţiştii vrânceni continuă cercetările la faţa locului, în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii provenienţei fragmentelor osoase, a împrejurărilor în care s-a produs fapta şi identificării persoanei în cauză”, a transmis IPJ Vrancea.
Citeşte şi: Un fermier a murit după ce s-a răsturnat cu balotiera