O femeie însărcinată a murit după ce i s-a făcut rău în autocarul care o aducea acasă din Elveția. Femeia călătorea împreună cu soțul și fiica lor, scrie Obiectiv de Suceava.
”Duminică seară, la ora 21.40, S. Ana, din București, a fost adusă cu o ambulanță la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, întrucât acuza dureri și i s-a făcut rău imediat după ce a coborât dintr-un autobuz care a transportat-o din Elveția, împreună cu soțul și fiica acesteia”, a transmis IPJ Suceava.
”Femeia a fost transferată la UPU Suceava, dar în jurul orei 00.00 starea acesteia s-a deteriorat, survenind ulterior decesul. S-a stabilit că femeia a suferit un stop cardio-respirator, șoc cardiogen, sarcină oprită din evoluție, fără răspuns la manevre”, mai spun polițiștii suceveni.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Clinic de Urgență Suceava în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeşte şi: Spitalul Județean Târgu Jiu dispune în premieră de serviciile unui medic specializat în chirurgie pediatrică