10.9 C
Craiova
miercuri, 18 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatronul unui service, amenințat cu pistolul de un client supărat

Patronul unui service, amenințat cu pistolul de un client supărat

Patronul unui service din Voluntari ar fi fost amenințat cu un pistol de un client furios, care nu ar fi fost mulțumit de lucrarea făcută la mașină. Tânărul era însoțit de tatăl lui care l-ar fi amenințat inițial pe proprietar cu o foarfecă, informează Digi24.

Patronul spune că acum că îi este frică pentru ce ar putea păți familia lui și a depus plângere la poliție. Cei doi bărbați, tată și fiu nu au vrut să comenteze acuzațiile.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum clientul stă pe canapea, timp în care tatăl lui vorbește la birou cu patronul service-ului. Discuția s-a aprins din cauza unei reparații la mașină. Bărbatul ar fi luat o foarfecă de pe masă și ar fi început să îl amenințe pe proprietar Fiul lui a încearcat să îl potolească, moment în care i s-a ridicat tricoul și la spate se vede ceea ce părea a fi o armă.

Proprietarul service-ului spune că încercat să îi calmeze pe bărbați, însă a împietrit în momentul în care unul dintre ei ar fi încărcat arma și ar fi îndreptat-o spre el.

Proprietarul și-a angajat un avocat cu care a mers de urgență la poliție pentru a depune plângere. Contactați de o echipă Digi24 cei doi bărbați nu au dorit să comenteze incidentul de la service.

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare.

Citeşte şi: Muncitor care lucra la consolidarea unui pod de cale ferată, prins sub un mal de pământ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS