19 C
Craiova
sâmbătă, 14 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia intenţionează să preia copii din Gaza, aflați la tratament în Egipt

România intenţionează să preia copii din Gaza, aflați la tratament în Egipt

Autorităţile române intenţionează să preia copii din Gaza, care se află sub tratament la spitale din Egipt, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Ea a participat, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe informal, care a reunit şefii diplomaţiilor din Uniunea Europeană. Pe agendă s-a aflat şi conflictul din Orientul Mijlociu.

„Toată lumea este conştientă că este nevoie să ajutăm în continuare civilii din Fâşia Gaza care se află într-o situaţie umanitară dramatică. Eforturile României sunt constante în această direcţie. Am trimis mai multe ajutoare umanitare, inclusiv spitalului iordanian. Intenţia noastră este ca în perioada următoare să preluăm copii din Gaza. Lucrăm în această direcţie”, a spus şefa diplomaţiei române, potrivit căreia minorii sunt trataţi în Egipt, iar procesul de preluare a lor este în curs de derulare.

Situaţia de securitate în zonă este „extrem de volatilă”

Odobescu a arătat că situaţia de securitate este „extrem de volatilă” şi există riscul unei escaladări în regiune.

„România sprijină demersurile actuale, eforturile consistente ale Statelor Unite ale Americii, împreună cu Qatar şi Egipt, pentru a obţine o încetare permanentă a focului, pentru eliberarea ostaticilor şi pentru a permite accesul umanitar neîngrădit pentru civili în Gaza. (…) Ceea ce este important este această coordonare a eforturilor Uniunii Europene împreună cu cele ale SUA, pentru a ajunge la un acord în parametrii prezentaţi de către partea americană”, a afirmat ea. 

Citește și: Gorj: Un bărbat a vrut să dea foc propriei gospodării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS