-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFurtuna și ploile au făcut prăpăd pe litoral

Furtuna și ploile au făcut prăpăd pe litoral

Imagini de-a dreptul dramatice de pe litoralul românesc, lovit de cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani.

În doar câteva ore a plouat cât pentru opt luni. Codurile roşii şi portocalii de furtuni au făcut prăpăd. Străzi din Constanţa, Mangalia şi Vama Veche sunt acoperite de ape. Plaja unde tinerii îşi petrec aproape întrega vară a devenit o ruină. Umbrelele au fost smulse, maşinile au fost răsturnate pe plajă, iar restaurantele acoperite de ape.

Inundații/sursa foto Facebook

Sunt şi localităţi izolate complet din cauza inundaţiilor. În această situație este localitatea Amzacea.

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani

Ciclonul format în Marea Neagră a lovit cu putere două judeţe. Constanţa şi Tulcea. Ploaia nu s-a oprit o secundă întreaga noapte, iar mesajele Ro-Alert au curs unul după altul. Aproape peste tot, parcările au fost inundate.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au anunţat cantităţi record de precipitaţii pe litoral în ultimele 24 de ore. La Mangalia s-au înregistrat 225,9 l/mp, la 23 August – 145 l/mp, la Tuzla – 118 l/mp. ”Noi cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat pe litoral în ultimele 24 de ore: Mangalia- 225,9 l/mp, Cerchezu – 83 l/mp, Tuzla – 118 l/mp, 23 August – 145 l/mp, Constanţa- 53,3 l/mp, Ciocârlia- 40 l/mp. Precipitaţiile sunt comparabile cu evenimentele din 2005. Sunt afectate de inundaţii pluviale localităţile: Mangalia, 2 Mai, Venus, Jupiter, Saturn. La Tuzla s-a pornit staţia de pompare preventiv”.

Cod galben şi portocaliu de ploi şi vijelii

Zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea se află până duminică dimineaţă sub coduri galben şi portocaliu de ploi abundente şi vijelii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS