Suedia este în multe privinţe un lider mondial în materie de feminism, de la concediul parental egal şi un parlament aproape echilibrat din punct de vedere al genului până la poziţia de lider în indicele egalităţii de gen al UE. Dar când vine vorba de tradiţiile maritale, tendinţele par să se îndrepte într-o altă direcţie, relatează The Guardian.
În mod tradiţional, în biserica suedeză, care este luterană, mirele şi mireasa merg împreună la altar, în loc ca mireasa să fie însoţită de tatăl ei, aşa cum se întâmplă adesea în Marea Britanie şi în SUA.
Dar în ultimii ani – probabil inspirate de influenţa televiziunii globale, a filmelor şi a reţelelor de socializare – tot mai multe femei suedeze solicită să fie „date” de tatăl lor.
Problema a ceea ce unii suedezi descriu drept „tradiţia hollywoodiană” există de ceva timp
Problema a ceea ce unii suedezi descriu drept „tradiţia hollywoodiană” există de ceva timp – în special în 2010, când prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, a decis să fie parţial condusă la altar de tatăl ei, regele Carl Gustaf.
În ultimele zile, dezbaterea s-a reaprins după ce a fost înaintată o moţiune la reuniunea de toamnă a bisericii suedeze pentru a interzice practica taţilor de a-şi preda fiicele la altar. Sara Waldenfors, pastor în Nylöse, Göteborg, care împreună cu Jesper Eneroth au înaintat propunerea de interzicere, a declarat că nu se poate scăpa de simbolismul patriarhal.
„Tendinţa relativ nouă ca tatăl să conducă mireasa la altar şi să o predea noului ei soţ nu face parte din tradiţia bisericii noastre”, a declarat ea pentru Observer. „Chiar dacă scena pare plăcută pentru viitoarele cupluri de miri, nu putem face abstracţie de ceea ce simbolizează: un tată care predă o fecioară minoră noului ei tutore.”
Conform tradiţiei suedeze, mirele şi mireasa merg împreună la altar
Conform tradiţiei suedeze, mirele şi mireasa merg împreună la altar. În prezent, decizia dacă o mireasă poate sau nu să meargă la altar împreună cu tatăl ei aparţine fiecărui preot în parte.
Modul în care biserica suedeză reprezintă liturghia serviciului de nuntă este „o chestiune pe care biserica suedeză trebuie să şi-o asume”, a declarat Waldenfors, membru al opoziţiei social-democrate, adăugând că este mulţumită că moţiunea a declanşat tipul de discuţie pe care îl căutau.
Citeşte şi: George Clooney şi Brad Pitt vin să-şi prezinte filmul „Wolfs” la Festivalul de Film de la Veneţia