Majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei va reprezenta o „primă urgenţă” a coaliţiei de guvernare, astfel încât decizia să fie aplicabilă de la 1 octombrie, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu.
„Pentru că azi începe şi sesiunea parlamentară, anunţ că prima urgenţă a coaliţiei PSD – PNL este dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 lei. Adoptăm în proces accelerat acest proiect şi dăm astfel timp caselor de pensii să pregătească sistemul pentru a aplica decizia din 1 octombrie”, a spus prim-ministrul, în debutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.
Nu vor fi anulate deciziile de recalculare în urma cărora pensiile au fost majorate
El a subliniat că nu vor fi anulate deciziile de recalculare în urma cărora pensiile au fost majorate. A precizat, de asemenea, că Guvernul pregăteşte „rapid” un mecanism de compensare în cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi.
„Toţi cei care în urma recalculării au decizii cu pensii majorate să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată şi îi asigur că nimeni nu se atinge de banii lor. De asemenea, toţi cei care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea pensiei vor primi un răspuns prioritar, cu detalii clare privind rezolvarea situaţiei.
În cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi, pregătim rapid un mecanism de compensare ca să le asigurăm o pensie decentă. Reparăm toate aceste nedreptăţi şi demonstrăm că preţuim munca celor care au ridicat această ţară. Doar aşa putem construi în viitor o Românie corectă”, a arătat Ciolacu.
Citeşte şi: Vara lui 2024, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor ANM