5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preot Visarion Alexa, condamnat cu suspendare pentru agresiune sexuală

Fostul preot Visarion Alexa, condamnat cu suspendare pentru agresiune sexuală

Fostul preot Visarion Alexa a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală. Nouă dintre femeile pe care preotul le-ar fi agresat sexual au depus plângere împotriva lui. Decizia tribunalului nu este definitivă şi a fost contestată de ambele părţi.

Visarion Alexa a fost trimis în judecată pentru o singură faptă, deşi era cercetat în nouă dosare penale pentru agresiune sexuală şi viol. Restul au fost clasate pe motiv că plângerile au fost făcute târziu şi au trecut peste 90 de zile de la comiterea faptei.

În primă instanță, fostul preot a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Mai mult decât atât, a fost deja contestată, atât de fostul preot Visarion Alexa, cât și de către victima lui din acest dosar. 

Fostul paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală a fost reţinut în septembrie 2022, după ce a fost acuzat atunci de nouă femei. Faptele s-ar fi produs uneori chiar în timpul spovedaniei, când cel puţin una dintre victime ar fi fost atinsă total nepotrivit în părţile intime.

Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar, după ce a expirat ordonanţa de reţinere. Nici până acum nu a recunoscut faptele de care a fost acuzat.

Citeşte şi: Olt: Şofer craiovean, prins conducând cu 238 km/oră pe Drumul Expres 12

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS