18.4 C
Craiova
duminică, 15 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Marcel Ciolacu a spus, în sfârșit, ce notă a luat la bacalaureat!

Premierul Marcel Ciolacu a spus, în sfârșit, ce notă a luat la bacalaureat!

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat luni că a susținut examenul de bacalaureat în 1986 și că a luat o medie „suficient de bună”, însă nu își amintește cu exactitate nota. Marți seară a postat pe TikTok o înregistrare în care și-a făcut publice nota de la bacalaureat și pe cea de la licență.

„Ca orice om normal, aseară, după ce am terminat și cu crescătorii de oi, m-am dus acasă. Am avut proasta inspirație să dau drumul la televisor și să văd știrile. Normal că toate știrile au început că eu n-am știut să răspund la întrebarea ce medie am avut la Bacalaureat. Oameni buni, eu Bacalaureatul l-am susținut acum acum 38 de ani.

Normal că m-am apucat în toate documentele să caut toate diplomele, să închidem acest circ.

Bacalaureatul l-am susținut când am terminat liceul. L-am luat cu media 7.03, iar dacă tot am căutat, am și diploma de licență de la facultate, unde am susținut examenul și am luat media 9. Sper că nu o să vină acum cineva să mă întrebe ce culoare de pix am folosit acum 38 de ani”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, printr-un mesaj video pe TikTok.

Citeşte şi: Rămășite umane, găsite de un bărbat care curăța o fântână

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS